Postat in - 05.08.2014 23:06:40 (0 comentarii / 1397 vizualizari) | 686 likes |
Activitati pentru dezvoltarea motricitatii fine
1. Octavian avea un an si patru luni cand am incercat pentru prima data sa lipim abtibilduri. Nu prea reusea sa le dezlipeasca de la locul lor, asa ca i le dadeam eu si el isi dadea silinta sa le lipeasca pe foaie. Si acum ii plac foarte mult cartile cu autocolante.
2. Pentru o alta activitate am luat o strecuratoare si pipe cleaners. Sarmulitele acestea plusate sunt cam ascutite la capat si aveam intotdeauna grija sa le indoi putin capetele inainte sa le dau copiilor. Copilul trebuie sa introduca sarmulitele prin gaurile de la strecuratoare. Cu ocazia aceasta repetam si culorile.
3. Am luat o cutie de lapte praf si am facut cateva gauri in capac apoi am dat-o bebelusului impreuna cu cateva pipe cleaners.
4. O varianta mai simpla este sa introduca creioane prin gaurile din capac. Emi (la un an si patru luni) face din proprie initiativa aceasta activitate aproape in fiecare zi.
5. Am primit odata cativa banuti de ciocolata si i-am folosit impreuna cu o cutie de lapte praf la care i-am facut o gaura in capac ca si cum ar fi o pusculita. De cateva ori Emi a introdus toti banutii in cutie fara sa se plictiseasca. E putin mai greu pentru ca banutul intra numai daca e tinut in pozitia corecta.
6. Daca aveti cereale ineluse se poate pregati cu usurinta un alt joc. Copilul trebuie sa puna cerealele pe un bat de frigarui. Cu Emi am incercat prima data cand avea un an si patru luni si a fost destul de dificil pentru el, dar a reusit de cateva ori sa faca ce trebuia. In rest, cand vedea ca nu poate sa le puna pe bat, le baga in gura ca asta era o varianta mult mai usoara.. Octavian avea un an si zece luni cand i-am dat prima data sa faca aceasta activitate si s-a descurcat foarte bine.