Postat in - 06.12.2015 23:50:10 (0 comentarii / 1518 vizualizari) | 640 likes |
Concursuri in familie
In ziua a patra, in plicul din calendarul de advent, copiii au gasit ca activitatea pentru ziua respetiva era concursuri in familie. Asa ca toata ziua au asteptat cu nerabdare sa vina tati de la lucru sa ne putem juca impreuna.
Am facut doua echipe: O. a fost cu mami in echipa si E. cu tati.
A fost o seara foarte reusita: distractiva pentru copii si relaxanta pentru noi.
Ne-am jucat urmatoarele jocuri:
1. Cine construieste primul un bradut
Fiecare echipa a primit 21 de pahare verzi si cand s-a dat startul, copiii au inceput sa construiasca "bradutul". O. nu a avut nevoie de ajutor, iar tati l-a ajutat putin pe E. Castigatorul a primit o bomboana in forma de ursulet (Haribo)
2. Fiecare copil a primit cate 5 mingiute usoare si o plansa de carton. Au luat cate o mingiuta si, facand vant cu cartonul, fara sa atinga mingea, au deplasat mingile pana in celalalt capat al camerei. A castigat cel care a reusit primul sa deplaseze toate minigile.
3. Ce doi copii au primit cate o plansa identica cu scena nasterii pe care trebuiau sa o coloreze. Era castigator cel care colora cel mai frumos. De data aceasta nu au fost presati de un anumit timp. Amandoi au castigat, mai ales ca pe E. l-a ajutat si tati.
4. Pentru urmatorul joc am luat amandoua desenele, le-am pus unul peste altul si le-am taiat in sapte bucati. Le-am amestecat si le-am dat copiilor sa rezolve puzzle-ul. Cel care a terminat primul a primit o bomboana.
5. Urmatorul joc s-a dovedit prea complicat pentru ei, dar daca aveti copii mai mari, probabil ca va fi un concurs reusit.
Folosindu-se doar de doua betisoare, copiii trebuie sa transfere, fiecare intr-un bol, cat mai multe pom-poms-uri (sau boabe de popcorn). Dupa un minut se opreste jocul si cine are cele mai multe pom-poms-uri in bolul lui, este castigatorul.
6. Ca sa fie mai usor pentru ei, am modificat putin jocul de mai sus si le-am dat la fiecare cate o lingurita. Ei au transferat popcorn din bolul mare, in bolurile lor. Dupa un minut am oprit jocul si au inceput sa numere, in timp ce le mancau, cate floricele a strans fiecare in bolul lui.
7. Pentru urmatorul joc nu a mai fost nevoie de echipe, fiecare a jucat pe cont propriu. Am asezat invers un pahar si fiecare pe rand, punea deasupra cate un pom-pom si un pahar. La cel care se darama turnul, iesea afara din joc si ceilalti incepeau jocul de la inceput pana cand ramanea un singur castigator.
8. Fiecare copil a primit cate 5 pom-poms-uri si un pai de baut. Am lipit cu scotch doua boluri in capatul masutei. Copiii au luat pe rand cate un pom-pom si sufland prin pai, s-au straduit sa il deplaseze pana in bol. Daca pom-pom-ul cadea jos, ramanea acolo. Cel care a reusit sa duca toate pom-poms-urile in bol, a fost castigator.
9. Seara s-a incheiat cu o bataie cu mingiute, pentru ca bulgari de zapada nu avem, cel putin deocamdata.