Claudia's Blog

 

Postat in - 06.08.2014 01:16:47   (2 comentarii / 571 vizualizari) 228 likes

Parerea mea despre diversificare

Eu cred ca fiecare mama face ce crede ca este mai bine pentru puiutul ei, dar fiecare mama ar trebui sa se documenteze cat poate de mult cand este vorba despre cresterea si sanatatea copilasului si apoi sa hotarasca ce va face in fiecare situatie care apare.

Subiectul referitor la diversificarea alimentatiei este destul de controversat si cautand pe internet informatii despre aceasta, am intalnit o multime de discutii in contradictoriu. De exemplu unele mamici cred ca banana se poate da de la 6 luni, sau chiar mai repede, altele spun ca nu se da pana la 8 luni sau chiar un an pentru ca poate sa produca alergii. Si exemple de acest gen se gasesc la tot pasul.

Sunt absolut sigura ca se vor gasi destule mamici care nu vor fi de acord cu tot ce scriu eu referitor la acest subiect. Nici eu nu am pretentia ca intotdeauna am luat cea mai buna hotarare in ce priveste diversificarea alimentatiei la copiii mei, dar am facut ceea ce am crezut ca e bine si am incercat sa ma feresc de probleme in sensul ca daca am stiut ca un aliment poate sa ii faca rau, am amanat introducerea lui in alimentatie.

Nimeni nu este obligat sa faca asa cum am facut eu. Am scris cum am procedat cu copiii mei cu gandul ca poate experienta mea poate ajuta si alte mamici. Oricum, spun din nou, inainte de a lua o decizie, cautati cat mai multe informatii.

Eu mi-am facut un plan de diversificare in timp ce am citit tot felul de articole pe aceasta tema. Din pacate nu mi-am notat sursele de inspiratie. Probabil ca cele mai multe articole le-am citit pe internet, dar m-a ajutat foarte mult si cartea `Mama si copilul` scrisa de Emil si Herta Capraru, cartea `Mama si copilul` de Elizabeth Fenwick. De asemenea revista `Mami` a tiparit un supliment special referitor la alimentatia copilului de la 0 la 6 ani si citind aceasta revista am aflat parerile medicilor despre anumite situatii care pot sa apara in aceasta perioada. De asemenea m-a ajutat sa citesc si despre experienta altor mamici.

Le apreciez pe mama mea si pe soacra mea pentru ca nu s-au intrecut in a-mi da sfaturi referitoare la acesta problema. Amandoua au inteles ca eu caut sa aflu cum e mai bine sa procedez si de asemenea sunt de parere ca multe din metodele pe care ele le-au folosit cand am fost noi mici, sunt cam depasite. Spun asta pentru ca in urma cu 30 de ani (cand eram noi mici) nu existau atatea probleme din cauza alergiilor si in ultimii ani au aparut diverse teorii despre diversificare si alimentatie, teorii care contin informatii pe care parintii nostri nu le cunoasteau.

AICI gasiti lista cu ordinea introducerii alimentelor, lista care am facut-o pentru mine si pe care am respectat-o. Faptul ca am avut grija ce mananca bebelusii mei mi-a fost de folos pentru ca eu nu am avut probleme referitoare la constipatie si diaree cu nici unul din ei. Si de asemenea nu am avut probleme legate de alergii cat timp a durat aceasta perioada de diversificare, cu toate ca amandoi sunt predispusi la alergii.

Ti-a placut postarea? Click pe butonul de LIKE:

  ADAUGA UN COMENTARIU:         
  Numele tau:

Ai dreptate, Daniela!

Claudia, 10.09.2014 18:32:16

Si mai exista multe alte diferente intre ce a fost acum 30 de ani si ce e acum, ca de exemplu fructe, legume si grane modificate genetic.... o gama larga de adititvi, poluarea excesiva etc.

Daniela, 08.09.2014 17:09:18